Skiathos – Un Paradis redescoperit!

Despre Grecia nu se poate vorbi decat la superlativ!

Un alt colt de Rai al acestei frumoase tari este insula Skiathos. Daca doriti sa evitati varianta de transport cu avionul, drumul este pea tat de simplu, pe atat de costisitor.

Se urmeaza traseul Giurgiu/Russe – Sofia – Koulata/Promachonas – Salonic – Volos.(In posturile anterioare ne obisnuisem cu ruta Salonic – Veria – Ioannina – Parga /Vrachos- Lefkada – Patras – Killini – Zakynthos/Kefalonia).

Exista doua variante de a traversa de pe continent spre insula Skiathos:

1. Traversare din portul Volos: dureaza aproximativ 2.5 ore iar un cost estimativ ar fi 46 euro/persoana return ticket si 77 euro/sens/masina turism.

2. Traversarea din portul Ag. Konstantinos, in apropiere de statiunea Kamena Vourla. Traversarea dureaza 2.5-3.0 ore iar costurile sunt similare.

Portul Ag. Konstantinos se gaseste la 160 km distanta de Volos in directia Lamia-Atena.

IMG_2554

Odata ajunsi in Skiathos peisajul se schimba si stilul arhitectural al micului oras-capitala va impresioneaza din prima clipa.

Casele terasate, construite traditional pe trei nivele par inghesuite, superb colorate( alb, albastru si rosul florilor care predomina) iar stradutele intortocheate si inguste sunt incarcate de magazine, baruri si taverne ticsite cu suveniruri, diferite feluri de mancare, un cocktail de arome si culori….

Punctul de belvedere unde se gaseste si biserica Sf. Nicholae este principala atractie turistica in cursul zilei.

Vase mici de croaziera, care organizeaza excursii de o zi in Skiathos sosesc neancetat in portul vechi si aduc sute de turisti zilnc, care inevitabil ajung la punctul de belvedere.

In ultimii ani insula este cunoscuta sub denumirea de „Insula MAMA-MIA” datorita peliculei care a fost turnata aici si in insula Skopelos, dar, cu ceva timp in urma aici au fost filmate si cateva secvente din celebra serie JAMES BOND.

Casele spuneam ca sunt construite pe 3 nivele. In vremuri nu de mult apuse, cand piratii atacau insula pentru a jefui, locuitorii isi organizau gospodariile pe trei nivele astfel:

1. La parter aveau locul de depozitare, unde tineau proviziile. Daca erau atacati, piratii intrau la primul nivel, furau ce gaseau si plecau…

2. La cel de-al doilea nivel(etajul1) erau camerele destinate oaspetilor. Daca piratii curiosi urcau si la acest nivel, gaseau oaspetii pe care ii jefuiau.

3.Protejati de cele „2 tentatii” de la primele doua nivele, la al 3-lea nivel ( etaj 2) stateau proprietarii, care de cele mai multe ori scapau de pirati si jafurile acestora.

In ziua de astazi, stilul constructiilor s-a pastrat, in schimb, la primul nivel(parter) grecii au mici afaceri: magazine de suveniruri, baruri, gelateri, taverne.

La nivelul urmator sunt primiti oaspetii, de data aceasta turisti, care platesc un pret destul de piperat pe cazare, iar la ultimul nivel proprietarii stau linistiti la o cafeluta, se odihnesc si isi numara banii…

Insula Skiathos face parte din grupa Sporadele de Nord, alaturi de Skopelos si Alonissos. Are aproximativ 44 kmp si este intesata de plaje. Ultimul „recesamant” al plajelor scoate la iveala un numar impresionant de 69 de plaje.

Capitala Insulei este orasul Skiathos, un orasel mic si cochet, cu o viata de noapte electrizanta.

Orasul Skiathos are o zona portuara separata de o mica peninsula numita Bourtzi. Mica peninsula adaposteste vechea fortareata venetiana care in ziua de astazi este un centru cultural. Se pot observa zidurile groase de aparare si cateva turnuri care au ramas incastrate in acestea.

Peninsula imparte zona portuara in: Portul Nou( in directia aeroportului)unde ancoreaza ferry boat-urile ce fac legatura cu continentul si Portul Vechi, unde se gasesc vasele pescaresti si micile ambarcatiuni care fac excursii optionale spre diverse destinatii; Spre continent, SkopelosAlonisos, Zona Lalaria, plaja Koukounaries sau micile insule care se gasesc in apropierea „insulei mama” – Skiathos.

Strada principala a orasului poarta numele poetului national Papadiamantis si strabate orasul din zona Portului Nou, paralel cu Portul Vechi spre zona muntoasa a insulei.

Pe aceasta strada, in afara de casa memoriala Papadiamantis se gasesc sute de magazine de suveniruri, baruri si cafenele. De altfel, toate stradutele care strabat micul oras ca niste nervuri ce sustin mare parte din economia insulei, sunt intesate cu magazine.

Zona Portului Vechi este plina de taverne si baruri, care seara sunt pline de turisti si localnici. In aceasta zona se poate petrece pana dimineata, evident in functie de buzunarul fiecaruia.

Personal am luat o coca-cola(0.25ml) in unul din baruri si a costat 6 euro. Mult mai scump decat in Zakynthos – 3-4 euro, Kefalonia– 3-4 euro si Lefkada – 4-5 euro.

In imediata apropiere a capitalei se gaseste micul aeroport. Mic..mic…dar avioanele aterizeaza si decoleaza unul dupa altul!

Insula este o destinatie foarte cautata in special de englezi si turisti din tarile nordice. Rata de ocupare se apropie de 100% in fiecare sezon in ultimii ani, iar daca va hotarati prea tarziu este greu sa mai gasiti vre-o camera.

Una dintre cele mai renumite plaje este Koukounaries – in traducere con de pin, care se gaseste la 12 km distanta de capitala, fiind situata in Sudvestul insulei. Are aproximativ 1.2 km lungime, este destul de lata iar nisipul este extraordinar de fin si are o culoare aurie care sclipeste in razele soarelui.

Peisajul exotic este completat de padurea de pini care se gaseste in spatele plajei si care se continua pana la lac.

Pentru a ajunge la plaja se traverseaza un mic pod de lemn, unde atractia principala a ultimilor ani, pe langa rate salbatice si gaste, sunt cateva lebede negre care salasluiesc in voie si sunt hranite de catre turisti.

Locatia este ideala pentru a petrece o jumatate de zi sau o zi intreaga la plaja. Cea mai importanta unitate de cazare din zona este Hotel Skiathos Palace 4*, care se gaseste pe dealul apropiat si care are o panorama superba asupra plajei Koukounaries.

Despartita de o culme muntoasa se gaseste plaja Banana( A nu se confunda cu plaja Banana din insula Zakynthos, peninsula Vassiliki), plaja nisipoasa, mai mica decat Koukounaries, dar renumita pentru nudistii care vin aici din toate colturile insulei.

Drumul betonat care uneste capitala de plaja Koukounaries este intesat de mici statiuni cu plaje superbe si unitati de cazare din cele mai diverse de la studiouri si apartamente pana la hoteluri de 4-5*.

Megali Ammos este cea mai apropiata plaja de orasul Skiathos, fiind urmata la mica distanta de Vasilios.Ambele plaje nisipoase si bine organizate cu sezlong-uri si umbrelute.

Urmeaza apoi zona Kanapitsa, o mica peninsula unde se gaseste si mica plaja Koutsouri.

Agia Paraskevi si Platania se gasesc in apropiere fiind foarte cautate pe insula, iar Troulos si Maratha sunt alte doua zone de plaja care se gasesc in drumul spre Koukounaries.

Exista o linie de autobuze locale KTEL, care fac acest traseu zilnic. Statiile sunt numerotate iar din capitala pana la plaja Koukounaries sunt 22 de statii.

Partea nordica a insulei este impanzita de mici plaje nisipoase ce se gasesc intre culmi muntoase si care fac deliciul orcarui turist pasionat de soare, mare si fotografie.

Cea mai renumita zona nordica este plaja Lalaria, unde se gaseste o arcada de piatra(zona se aseamana cu Blue Caves, Zakynthos sau Porto Katsili, Lefkada), un punct de referinta al insulei si o imagine care se gaseste pe toate materialele publicitare cu insula Skiathos.

Tot in partea de Nord se gasesc si zone propice pentru pescuit, snorkeling si scufundari.

Metoda recomandata de a descoperi insula este inchiriatul unei masini. In 2-3 zile ve-ti descoperi toata insula, iar apoi ve-ti putea alege locurile pe care sa le revedeti in ultimele zile de vacanta.

Skiathos este o insula potrivita pentru toate varstele si gusturile, pentru cupluri sau familii cu copii, pentru  cei care cauta linistea sau din contra, agitatia. Va recomand s-o descoperiti !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s