CIRCUIT PE COASTA DALMATIEI-„Prin ochii unui turist”

Tarile din fosta Iugoslavie sunt o destinatie turisticare care te surprinde prin cultura, istorie, dar si prin frumusetile surprinzatoare ale naturii.

In dimineata unei zile de august in care o adiere placuta te facea sa uiti de ziua caniculara care a trecut, am pornit spre o destinatie despre care cunosteam foarte putine lucruri. O perioada mai neagra din istoria acestor tari care au apartinut fostei Iugoslavii ne vorbea despre razboi, neintelegeri, crime si criminali de razboi. Curiozitatea mea a fost sa descopar acest popor greu incercat de soarta care are la baza triburile ilirice si care in decursul istoriei au suferit numeroase influiente dar si prigonirii din partea Imperiului Roman, a triburilor tracice si slave, a Imperiului Austriac si a celui Otoman.

Ruinele cetatii Golumbac
Ruinele cetatii Golumbac
Statuia lui Decebal - vazuta de pe malul sarbesc al Dunarii
Statuia lui Decebal – vazuta de pe malul sarbesc al Dunarii

Autocarul a plecat din Bucuresti din fata Garii de Nord la ora 6:30 si ne-am indreptat catre granita cu Serbia prin orasele Pitesti-Craiova-Drobeta Turnul Severin. Granita am trecut-o pe la Portile de Fier I unde am admirat impunatoarea hidrocentrala, rod al colaborarii romano-iugoslava, care intr-un efort de 8 ani a creeat cea mai mare hidrocentrala de pe Dunare si una din cele mai mari din Europa. Granicerii sarbi nu au solicitat pasapoarte, au fost suficiente Cartile de Identitate, gest care ne-a surprins placut si care vorbeste despre prietenia dintre popoarele noastre. Vasele de marfa se strecurau cu greu prin ecluza sarbeasca de la Portile de Fier I, deoarece cea romaneasca era in reparatii.

Podul Durdevica
Podul Durdevica
Canionul Tara-Durmitor Park
Canionul Tara-Durmitor Park

Drumul nostru a continuat pe malul sarbesc de-a lungul defileului Dunarii, cunoscut la noi in tara si sub numele de “clisura” Dunarii, intre Cazanele Mari si Mici pe o distanta de aproximativ 19 km. Pe langa frumusetile naturii care te impresioneaza prin eleganta stancilor, nu prea inalte, care strajuiesc de mii de ani cursul fluviului, urmele istoriei si a legendelor, dau un farmec deosebit locului.

Golful Mraconia, de pe malul romanesc te intampina cu chipul impunator al reglui dac, Decebal care pare ca peste veacuri vegheaza la hotarele tarii, este opera unor sculptori contemporani care au cioplit un bloc de stanca timp de 10 ani, rezultaul fiind o statuie inalta de peste 55m si lata de 25m. Aceasta capodopera fiind o replica la placa memoriala “Tabula Traiana”, care se afla pe malul sarbesc al Dunarii, ridicata de imparatul Traian ca simbol al victoriei lor asupra dacilor. Ruinele unor cetati medievale si antice se pot vedea pe ambele maluri ale Dunarii fiind marturii a unei istorii tumultuoase din care cea mai bine conservata este cetatea medievala Golumbac de pe malul sarbesc.

Case pe malul Golfului Kotor
Case pe malul Golfului Kotor

Stanca ”Babacai”, folosita in trecut ca punct de vamuire a vaselor ce treceau prin defileu, a dat nastere unor legende. Ghidul nostru ne-a povestit o legenda in care un voievod sarb si-a legat sotia necredincioasa de aceasta stanca, spunandu-i la plecare “babo kaise” care in limba slava insemna “caieste-te nevasta”. Sotia acestuia moare in chinuri groaznice dar aceasta se roaga ca vantul sa bata cu putere in acest loc, amintind tuturor de neleguirea sotului ei.

Lasand in urma defileul Dunarii, si odata cu el Romania, ne indreptam catre Belgrad, capitala Serbiei pe traseul: Tekija-Mosna-Dobra-Golumbac-Pazarevac. Inca de la intrarea in oras un ghid sarb ne insoteste pentru a ne prezenta cele mai importante atractii turistice din frumoasa lor capitala. Astfel aflam ca acest loc a fost descoperit de greci iar celtii au construit acest oras in jurul anului 878  pe care l-au numit “Orasul alb”, adica Belgrad, nume pe care-l porta si in ziua de azi. Ceea ce m-a impresionat a fost puterea acestor  oameni de a-si “pansa ranile” si de a merge mai departe. Orasul este in mare parte refacut, iar numai doua cladiri grav avariate mai aduc aminte de clipele de cosmar prin care au trecut. De precizat este ca in Belgrad cumparaturile se fac numai in dinari sarbesti pe care ii poti procura de la case de schimb valutar si aici gasesti cele mai ieftine produse de pe intreg parcursul excursiei.

Fiordul Kotor
Fiordul Kotor

Primul obiectiv turistic vizitat a fost catedrala Sfantul Sava, considerata a fi cea mai mare catedrala orodoxa din lume. Ghida noastra ne-a povestit ca Sf Sava a fost fiul unui despot sarb, care in tineretea lui s-a calugarit pe muntele Athos si ulerior a devenit arhiepiscop al Serbiei, propovaduind dreptatea si credinta pentru intregul sau popor. Dupa moarte trupul acestuia s-a transformat in moaste fiind depuse la manastirea Milesevo din Serbia. In anul 1954 jefuind acesta manstire, turcii iau moastele sfantului si le ard pe colina Vracear din Belgrad. In memoria acestor evenimete tragice, poporul sarb a dorit sa inalte aici o biserica, a carei temelie a fost construita pe 10 mai 1939, zi in care au fost arse moastele sfantului. Au trecut multi ani pana in anul 1984, cand au putut sa reinceapa constructia acestei biserci. In prezent biserica este terminata la exterior, fiind o lucrare grandioasa si spectaculoasa dar se strang in continuarea fonduri pentru a se finaliza si mozaicurile interioare cu care vor fi decorati peretii.

Cladire afectata de razboiul din Serbia
Cladire afectata de razboiul din Serbia

Urmatorul popas a fost in  parcul Veliki Kalemgdan unde se afla si ruinele cetatii Belgradului care au fost greu incercate in decursul istoriei de asediile otomane si austriece. Parcul se afla pe o colina, zona in care raul Sava se vasra in Dunare iar intre bratele lor Insula Tiganilor se poate vedea de departe ca o oaza de verdeata in care belgradenii  practica  sporturi in aer liber, avand aici toate  facilitatile  necesare ( terenuri de sport, piste de biciclete, de role, mese de ping-pong, etc). In parc pe langa o serie de monumente, muzee exista si o expozitie in aer liber de diverse tancuri si tunuri, apartinand diferitelor perioade istorice. Daca ai ajuns in Belgrad nu uita sa vizitezi acest parc in care pe lanaga istorie vei fi atras de frumusetea peisajului, de gradinile bine ingrijite si feeric luminate, acesta fiind cunoscut si ca parcul indragostitilor datorita cadrului romantic.

A doua zi dis-de-dimineata parasim Belgradul si pe ruta: Cacak-Prijepolije unde se face trecerea frontierei Serbiei cu Muntenegru ne indreptam catre Parcul Dormitor prin Pljevlja-Mijakovici. M-au surprins focurile mocnite care invaluiau zone intregi in fum, chiar capitala Muntenegreana, Potgorica era invaluita intr-un fum dens ceea ce ne-a obligat sa ne continuam drumul mai departe fara a putea face si aici un mic popas. Aveam impresia ca intreaga tara era cuprisa de  pilcuri de arbori sau arbusti carea ardeau mocnit si nimeni nu facea nimic ca sa remedieze aceasta situatie. De sapte luni ni s-a spus ca nu a mai plouat in zona, si natura facea fata cu greu situatiei , focurile se datora autoaprinderii uscaciunilor, era si un mod natural de curatare a padurii de  uscaciuni dar era si pericolul ca zone intregi sa fie mistuite de flacari. Acest parc este o rezervatie naturala protejata UNESCO, care te impresioneza prin “incremenirea” in care natura para sa doarma un somn fara sfarsit. Muntii Durmitor fac parte din lantul muntos al Alpilor  Dinarici si  virful Bobotov Kuk este cel mai inalt din regiune atingind inaltimea de 2.522 metri.

Episcopul slav Gregor din Nin
Episcopul slav Gregor din Nin

Zona e pitoreasca find acoperita cu paduri verzi de brad dar si de pin ca urmare a influentei  climei mediteraniene dar in zonele mai joase intalnim si paduri de fag. Culmile impadurite alterneaza cu cele stancoase, care se inalta semete oferind peisajului un aspect uneori sinstru, alteori luxuriant  plin de vegetatie. Padurea erea deasa, cu brazi crescuti la intamplare, unii inalti si semeti isi ridicau coroanele spre cer, altii inghesuiti, strambi , rasuciti sau plini de plante agatatoare, dadeau peisajului o diversitate salbatica care te impresiona prin unicitatea sa. Este sigur ca in aceste zone interventia omului nu este permisa, nu am vazut trunchiuri taiate si abandonate si nici zone despadurite.Peisajul  mirific al zonei este completat de  Canionul raului Tara care si-a sapat in piatra muntilor semeti din zona un curs care pare sa curga in amonte si care se intinde pe o lungime de 80 de km fiind al doilea din lume. In zona se gasesc o serie de lacuri carstice dintre care Lacul Negru  este cel mai cunoscut si care mai poarta numele de “Ochii muntelui”, deoarece se compune din doua lacuri: Lacul  Mare  si  Lacul Mic. Podul  Durdevica,  construit in anul 1940 are o inaltime de 170 m si o lungime de 365 m. La data costruirii acestuia era cel mai mare din Europa si ofera o imagine superba asupra defileului Tarei, adaugand la frumusetea naturii si grandoarea muncii omului, podul oferind el insusi o imagine spectaculoasa asupra peisajului. Pentru cei ce isi doresc un suvenir din aceste locuri le poate cumpara chiar de langa Podul Durdevica unde o serie de localnici vand produse alimentare traditionale sau diverse amintiri. Le puteti achizitiona in euro, deoarece muntenegrenii folosesc aceasta moneda din 2002 intrucat ei nu au moneda nationala iar marca germana a fost inlocuita cu euro.  Zona e frumoasa,  spectaculoasa si o  recomand tuturor  iubitorilor de natura, celor care  le place raftigul (aici poti gasi tot ce e necesar pentru acest sport) si excursiile in aer liber. Patru ore sunt insuficiente din punctul meu de vedere pentru a admira si de a te bucura din plin de aerul placut si sanatos de aici, noi atat am avut la dispozitie.

A treia zi ne-am deplasat din Cetinje pe ruta Budva- Tivat, de unde am luat ferry boat-ul (plimbare ce nu a durat mai mult de 5 minute) pentru a traversa fiordul Kotor la Bijela si apoi drumul nostru a continuat pe Coasta Dalmatiei, pana in orasul Dubrovnik, oras medieval cel mai bine conservat din Europa. Ajunsi in Croatia e bine de stiut ca monede nationala este kuna care in limba croata insemna “marmota”, 1 kuna are o suta de lipa care tradus semnifica ”tei”. Cumparaturile in Croatia se pot  face in kuna sau  in orasele turistice mai importante se poate plati si in euro, restul il veti primi in kuna.

Croatia este o tara in care vei gasi lucruri bune, dar destul de scumpe comparativ cu alte tari din aceasta zona.

In aceasta zi, pricipalul obiectiv vizitat a fost cetatea Dubrovnik. Pentru a nu incarca foarte mult articolul va propun sa urmariti descrierea acestui obiectiv superb, printr-un click aici

In cea de-a patra zi a excursiei noastre am vizitat unele dintre cele mai splendide si importante orase turistice din zona Dalmatiei: Split, Trogir si Zadar.

Pentru descriere Split va rog….click aici

Urmatoare oprire am facut-o in micutul si totusi cochetul oras Trogir trecut din anul 1997 in patrimoniul UNESCO. Orasul vechi este de fapt o insula legata printr-un pod de coasta dalmata care impresioneaza printr-o piata cu dale de piatra care e strajuita de turnul inalt al Catedralei Sf Laurentiu, cladirea veche a primariei si un turn cu ceas, care par ca au ramas neatinse de trecerea timpului. Catedrala Sf Laurentiu te impresioneaza prin arcadele in stil baroc, inaltimea clopotnitii , prin dantelaria sculpturala specifica sitului italian si prin faptul ca Adam si Eva strajuiesc la dreapta si la stinga intrarea in catedrala, personaje biblice care amintesc de inceputurile vietii.

Primaria din Trogir
Primaria din Trogir

Din piata principala se bifurca tot felul de stradute inguste pe care se ingramadesc magazine restaurante locuinte etc. In partea de sud-vest a orasului strajuiesc ca o fortareata zidurile cetatii Kamerlengo, construita de venetieni in jurul anilor 1400 pentru a se apara impotriva atacurilor otomane, constituie un alt punct de atractie al acestei mici “bijuterii” a dalamtiei. Meterezele fortaretei au fost redechise de curand publicului, fiind un loc ideal pentru a va face o idee despre organizarea orasului.Ca in toate orasele de pe malul Mediteranei si aici, in apropierea falezelor intalnim alei cu palmieri si ambarcatiuni de tot felul, de la mici vase de agrement pana la vase mari si sofisticate.

Bulevardul Riva
Bulevardul Riva

Zadar, un oras turistic in care noul si vechiul se imbina armonios, orga marii este o realizare contemporana care constituie un punct de atractie turisica. Intr-un mod ingenios, marea are un instrument al ei prin care isi poate amplifica uneori armonios alteori sinistru zbuciumul valurilor. Alte puncte de atractie sunt Catedrala Sf. Antonia construita in stil romanic si Biserica Sf. Donato care in mod surprinzator are influnte bizantine, a fost construita in secolul IX. Exteriorul Bisericii Donato este sobru dar interiorul are o acustica perfecta pentru concertele de muzica clasica ce au loc in fiecare vara. Aceasta biserica este construita cu pietre din for iar pe coloanele si pe zidurile de piatra daca priviti cu atentie puteti observa unele scrieri in latina.

Teatrul National in stil neoclasic
Teatrul National in stil neoclasic

Zadar un oras zgomotos, fosta capitala a Republicii Croate in timpul stapanirii Imperiul Austriac, care apoi a trecut sub stapanire iataliana, iar din 1945, acest oras a fost alipit fostei Iugoslavii.Cetatenii au reusit sa treaca peste traumele asediul din anul 1995, numit de presa internationala”strategie josnica”  majoritatea pagubelor fiind remediate.

Catedrala Sf Stefan
Catedrala Sf Stefan

Dupa o zi obositoare, in care am admirat frumuseti surprinzatoare si ne-am imbogatit atat cultural cat si spiritual, ne intoarcem in zona orasului Split, unde suntem cazati.

In sfarsit cea de-a cincea zi a excursiei! Parcul National Plitvice, cat de mult am asteptat sa vad aceasta minune naturala, intinsa pe 19 000 ha.

Descrierea acestui loc unic in lume o gasiti cu un click aici.

Drumul nostru continua catre Zagreb, capitala Croatiei, oras ridicat pe muntele Medevnica care inbina noul cu vechiu. Orasul vechi sau cum i se spune si Orasul de Sus, pastreaza aspectul medieval cu toate ca o parte din zidurile de aparare au fost daramate sau deteriorate de-a lungul timpului. Am vizitat catedrala Sf Stefan, cladire impunatoare construita in stilul baroc, specific influientei venetiene, aceasta avea un turn in renovare lucru care vorbeste de grija de care se bucura monumentele istorice in Croatia. In piata din fata catedralei se afla o frumoasa fantana, cu patru statui la baza care infatiseaza  ingeri si in partea centrala urcata pe o coloana statuia Madonei fiind toate poleite cu aur. Aprope de catedrala pot fi admirate o parte din zidurile si turnul de aparare a vechii cetati. Tot in aceasta parte a orasului poti vedea  caladirea Primariei si a Teatrului National care impun prin frumusete si eleganta. Ceea ce m-a impresionat in acest oras, a fost existenta fantanilor care isi pastrau rolul lor initial de a potoli setea cu apa proaspata de munte si nu erau arteziene precum in marile orase. Prezenta lampilor cu gaz care erau folosite la iluminatul strazilor, contribuiau alaturi de stilurile arhitecturale la pastrarea caracterului medieval al Orasului Vechi creeand  impresia ca timpul a stat in loc. Zagreb este orasul contrastelor, pentru ca aici intalnim si Orasul Nou care este numit si Orasul “Zgarie-nori”, vechiul si noul se impletesc aici intr-un tot armonios. Daca vizitati Zagebul nu veti regreta deoarece veti fi cu un pas in trecut si cu unul in viitor.

Parcul Plitvice
Parcul Plitvice

In ziua a 6-a am parasit Coasta Dalamatiei si drumul nostru continua cu vizitarea Peninsulei Istriei si a statiunilor ei de vis Porec,  Rovinj si Pula pe care le  voi prezenta in urmatoare mea postare si nu numai…….. Sper ca v-am captat atentia si ati primit informatiile necesare in cat sa va doriti sa vizitati Coasta Dalmatiei.

Va urma………

Andra Lavinia Georgescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s